Conferința „Artă și Știință”
Fundația Art Encounters vă invită pe data de 24 iunie, începând cu ora 11:00, la Conferința „Artă și Știință” desfășurată sub egida Bienalei de artă contemporană Art Encounters 2023. Organizat în colaborare cu Centrul ETH AI din Zürich și Universitatea Politehnică din Timișoara, evenimentul va avea loc la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara – Sala Auditorium.
Prin această conferință, ne propunem să încurajăm dialogul dintre artă și știință, punând față în față reprezentanți ai ambelor domenii, alături de curatori, ingineri și alți gânditori critici. Scopul declarat al evenimentului este schimbul de idei, practici și opere/ lucrări. Interesul domeniului artistic pentru știință și tehnologie datează din urmă cu mai multe decenii. În ultimul timp, însă, aceste apropieri au generat și mai multă atenție și au transformat arta într-un subiect de mare actualitate pentru cercetarea științifică și tehnologică, pentru dezvoltarea bazată pe inteligență artificială care are un impact major asupra întregii societăți umane.
Cele două dialoguri între artiști și curatori și cele două prezentări ale unui inginer și unei artiste/ fiziciene cuantice vor aborda subiecte specifice privind teoria cuantică, particulele mai mici, materia neagră, timpul și spațiul, vizualizarea ADN/ ARN, inteligența artificială, datele și multe altele, cât se poate de interesante.
Programul conferinței „Artă & Știință” este următorul:
11:00 – 11:10: Introducere Adrian Notz (Curatorul Bienalei Art Encounters)
11:10 – 12:30: Monica Bello (ESP) și Anetta Mona Chișa (RO) în dialog.
*Monica Bello este o curatoare și istorică de artă spaniolă preocupată de perspectivele multidisciplinare și narațiunile culturii tehno-științifice ale zilelor noastre.
*Anetta Mona Chișa este o artistă vizuală de origine română care trăiește și lucrează la Praga și a cărei practică artistică ia de obicei forma dialogului și lucrărilor colaborative.
12:30 – 14:00: Pauză de prânz
14:00 – 15:30: „Arta & Știința – vorbind o limbă comună” – Alice Sharp (UK) și Gregor Mobius în dialog.
*Alice Sharp este o foarte cunoscută curatoare și conferențiară britanică pe teme legate de artă, mediu și sustenabilitate, fondatoare și directoare a organizației de artă și mediu Invisible Dust.
*Gregor Mobius este pseudonimul sub care își desfășoară activitatea artistică un teoretician al limbajelor care pot fi exprimate vizual și care, începând cu 1992, a explorat reprezentările vizuale posibile ale ADN-ului și ARN-ului.
16:00 – 17:00: „Educația artistică reinventată: cum o facem mai captivantă și mai incluzivă” – Prelegere de Andreas Guggenbühl (CH)
*Andreas Guggenbühl activează la Centrul ETH AI din Zürich în proiecte de inginerie mecanică și robotică și este co-fondatorul Clubului Antreprenorilor ETH, cea mai mare asociație studențească elvețiană de start-up-uri.
17:00 – 18:00: „Reprezentări inadecvate & imaginație: calcul cuantic și artă” – Prelegere de Libby Heaney (UK)
*Libby Heaney este considerată prima artistă care a folosit computerul cuantic ca mediu artistic funcțional, o personalitate multi-premiată care realizează explorări impresionante ale complexei relații dintre potențialul creativ și cel distructiv al tehnologiei.
18:00 – 18:30: Remarci finale
Acces gratuit. Evenimentul se va desfășura în limba engleză.
Vă așteptăm, așadar, la un eveniment cu totul special al Bienalei Art Encounters, My Rhino is Not a Myth, o ediție dedicată explorării potențialului artei, științei și ficțiunii de a recupera realitatea ca o rețea de procese complexe. Este un schimb fluid între abordările științifice și artistice care răspund schimbărilor din realitățile noastre trăite, marcate de transformări de mediu și sociale.
Bienala Art Encounters este organizată de către Fundația Art Encounters, fiind finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara și cofinanțată de Ministerul Culturii și AFCN, având ca partener principal Raiffeisen Bank și ca sponsori ISHO, Tazz, MEWI și Dacoart.
*Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.