RO | EN


Balamuc


Bd. 9 Mai, nr. 1, ap. 6
Orar: S, 15:00 – 21:00
*Vizită pe bază de programare (Mi, Joi, Du)

Titlu: Pune-ți o dorință / Make a Wish, AiR Balamuc 

Artiști: AiR Balamuc Gavril Pop și Lucian Barbu

În 2023, cu ocazia aniversării de 10 ani, Balamuc invită doi artiști în rezidență, Lucian Barbu și Gavril Pop, pentru a ajuta la completarea și îmbogățirea listei noastre de dorințe. Tot ce ne-am dorit să facem din 2013 încoace este grupat într-o serie de evenimente ce vor avea loc în atelier, pe toată perioada Bienalei Art Encounters. Marele final este un maraton de 24 de ore intitulat Cadavrul Auto Exploatării. Folosind metoda dadaistă cadavre exquis noi (și oricine ni se alătură) vom încerca să expunem și să vindecăm nevoia de auto-exploatare. Toate evenimentele Balamuc sunt programate săptămânal și sunt deschise publicului. În afara programului oficial, proiectele ce se desfășoară în atelier pot fi vizitate doar cu programare prealabilă. 

Gavril Pop este interesat de vizualizarea proceselor cognitive și de conjuncția elementelor cunoașterii. De asemenea, se preocupă de relația publicului larg cu arta și colaborează constant cu fundații și asociații din Timișoara în programe de mediere culturală dedicate expozițiilor de artă contemporană. A publicat texte critice în Revista Arta și Revista 22. Ca artist, a colaborat cu spații independente și platforme artistice precum Lapsus, Draft, Secret Garden (Timișoara), GAEP (București), Camera (Cluj). Recent, a participat în programul de rezidență artistică a spațiului niki e.v. din Hanovra. https://gavrilpop.tumblr.com/

Lucian Barbu explorează în practica sa artistică teme precum visarea, copilăria colectivă, maturizarea, procesarea traumei prin povestire vizuală, în desen și bandă desenată. A colaborat cu reviste românești cum ar fi Gen, revistă, POC! și DOR. În plus față de practica sa editorială, se preocupă să creeze lucrări de artă și publicații independente ce depășesc convențiile formale. Recent, a realizat o fanzină colaborativă împreună cu o comunitate locală din Leeds, în timpul rezidenței sale din Marea Britanie. https://www.behance.net/lucianbarbu98

Balamuc este un colectiv artistic din Timișoara, pornit și menținut de Livia Coloji, Răzvan Cornici și Ana Kun din 2013. De asemenea, este și un atelier în Piața Libertății. O veche prietenie. Poate cel mai important ar fi că Balamuc este o platformă de artă colaborativă și comentariu social.

balamuc.org

 




Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
AE2015      
AE2017      
AE2019      
AE2021      
Contact      
         
logo Bienala Art Encounters conceput de Synopsis | logo Bienala 2023 conceput de Ștefan Lucuț
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
AE2015      
AE2017      
AE2019      
AE2021      
Contact