RO | EN


Avantpost


Avantpost
Bd. Revoluţiei, nr. 2 (Spațiul central al Poștei Mari)
Orar: Mi-D, 13:00 – 19:00 (19.05 – 16.07.2023)

Avantpost
Str. Hector (Spaţiul Colţ Bastion)
Orar: Mi-D, 13:00 – 19:00 (19.05 – 08.07.2023)

Titlu: Hiperestezia 

Artiști: Aura Bălănescu, Ciprian Chirileanu, Marius Jurca, Livia Mateiaș, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Oncu, Renée Renard, Petrică Ștefan, Daniel Tellman, Bogdan Tomșa, Miki Velciov. Curator: Maria Orosan-Telea

Proiectul Hiperestezia valorifică cercetările artistice din ultimii ani ale membrilor grupului Avantpost, cercetări bazate pe transdisciplinare și  utilizarea tehnologiei, pe explorarea posibilităților spațiale în relație cu percepția și sinestezia. Artiștii Avantpost expun împreună din 2014, majoritatea proiectelor având loc în spații alternative, a căror specificitate a reprezentat adesea un punct de plecare în conceperea instalațiilor site-specific.

Expoziția Hiperestezia se plasează la intersecția dintre cunoașterea lumii prin simțuri și cunoașterea lumii prin artă și tehnologie. Pornind de la etimologia termenului (gr.hyper=mare, aisthesis=simț/senzație), care se referă la receptivitatea exacerbată la stimuli exteriori, titlul expoziției sugerează această convergență prin prisma relației corpului nostru cu mediul, mijlocită de simțuri. Propunerile artistice explorează aceste tipuri de relații, imaginând obiecte și situații care extind funcțiile senzoriale cu ajutorul noilor tehnologii sau care folosesc aceste capacități ca sursă generativă pentru noi expresii artistice. Simțuri potențate prin “proteze extensive ” (Eco, 1997), sau simțuri care ajută la accesarea cunoașterii acumulate prin ceea ce Abraham Wolf numea “technical arts” (Wolf, 1935).

Atâta timp cât suprafața corpului uman este în întregimea sa un instrument al percepției tactile, în paradigma unei estetici a tactilității, acesta ar putea să reprezinte punctul nodal al cercetărilor artistice prezentate în cadrul expoziției. Plecând de aici  se nasc, însă, o multitudine de corelații și interdependențe, modalități prin care simțurile pot fi raportate la biologic sau tehnologic, natural sau artificial, afectivitate sau rațional, palpabil sau imaterial, structurat sau destructurat, static sau mobil.




Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
AE2015      
AE2017      
AE2019      
AE2021      
Contact      
         
logo Bienala Art Encounters conceput de Synopsis | logo Bienala 2023 conceput de Ștefan Lucuț
Fundaţia      
Echipă      
Parteneri      
Presa      
AE2015      
AE2017      
AE2019      
AE2021      
Contact