Eugen Ionesco

Eugen Ionesco (1909–1994) a fost un dramaturg francez de origine română și, alături de Samuel Beckett, unul din cei mai distinși reprezentanți ai teatrului absurdului. Fiu al unui tată român și al unei mame franceze, Ionesco și-a petrecut majoritatea copilăriei la Paris. Totuși, și-a definitivat studiile și a avut primele profesii în România, iar după Al Doilea Război Mondial, s-a reîntors la Paris ca translator și corector. Publicată în 1950, prima sa piesă, Cântăreața cheală, a fost un real succes și i-a câștigat prietenia unor mari personalități, precum Mircea Eliade, Luis Buñuel, sau André Breton. Ionesco a câștigat numeroase premii literare, iar în 1970 a fost ales membru al Academiei Franceze. Opera sa dramaturgică a izbutit să dezvăluie în mod exemplar futilitatea existenței umane într-o lume complet imprevizibilă, marcată de imposibilitatea comunicării oneste între indivizi. Chiar și așa, absurdul pieselor sale, jocurile de limbaj și atmosfera în mod premeditat sufocantă și alienantă sunt toate străbătute de un anumit simț al umanității și de foarte mult umor. El a scris de asemenea Lecția (1951), Scaunele (1952), Victimele datoriei (1953), Amedeu sau scapi de el cu greu (1954), Jacques sau Supunerea și Noul locatar (1955), Ucigaș fără simbrie (1958), Rinocerii (1959), Regele moare (1962) și multe alte piese. Rinocerii este fără îndoială cea mai cunoscută dintre ele, fiind răspunsul său autentic la ascensiunea regimurilor totalitare și la complicitatea omenirii. Eugen Ionesco a fost unul dintre cei mai inovatori dramaturgi ai secolului XX. Această personalitate spectaculoasă a reușit să transfere o bună parte din tehnicile suprarealiste pe scena teatrului.

IONESCO, Eugéne. Teatru, vol VI. Noul locatar; Rinocerii. (trad. Vlad Russo, Vlad Zografi), Ed. a 2-a rev., Humanitas, București, 2017, pp. 77-80.